sâmbătă, 12 august 2017

Ie de Bucovina cusuta manual


Ie cusuta  manual. Sursa de inspiratie :albumul Motive ale industriei casnice din Bucovina de Kolbenheyer.

Probleme nu am intâmpinat la coasere, motiv pentru care am avut nevoie  doar de 3 luni sa o finalizez. Ia este cusuta pe panza industriala Catrina produsa de Florian, cu mouliné de la DMC. Pe altite am adaugat discret margelute aurii Miyuki.



Ie de Mehedinti cusuta manual

  Ie de Mehedinti 
, plansa nr.1 din albumul CUSATURI ROMANESTI -Elisa Bratianu




  Am inceput sa cos acest model in toamna anului 2015.Am facut numeroase modificari, cea mai mare fiind renuntarea la prima pereche de altite. Motivul:cusatura prea mare peste 3 fire.
Am abandonat-o de nenumarate ori dar pâna la urma am reusit sa o finalizez la sfarsitul lunii aprilie 2017.


Am cusut pe pânza industriala de in cu fir mouliné si fir auriu de la DMC. Incretul este lucrat traditional cu fir Puppets iar paietele sunt placate cu aur.






Camasa barbateasca cusuta manual

O camasa barbateasca  cusuta in vara anului 2015 .O combinatie de modele si primul meu ajur numit in unele carti, sabac. Camasa e incheiata cu nasturi vechi de sticla primiti de la mama sotului meu.Nu respecta 100% canoanele dar nu-mi pare rau. Sotul meu o poarta cu mândrie.

miercuri, 25 noiembrie 2015

Prima ie ...

   Pot spune despre anul 2015 ca a fost cel mai dificil an din viata mea...boli, suferinte, lacrimi, pierderea mamei si pe langa toate aceste necazuri personale s-au adunat si cele care ne privesc pe toti: accidente deosebit de grave, razboiul care a condus la emigrarea in masa soldata cu pierderi de vieti omenesti, cu tulburarea linistii aparente in care traiam pana acum ca societate, atentatele teroriste, situatia de criza, una peste alta, un amalgam otravitor pentru minte si suflet.
Printre toatea aceste necazuri  eu ma simt intr-o continua zbatere, fac tot ce pot sa ma bucur de viata, caut ceva pentru care nu am cuvant definitoriu si ma surprind spunandu-mi "mi-e dor de tine".

 Ma simt scindata, dezradacinata...prezentul fiind atat de greu am decis sa dau o fuga in trecut si cu ajutorul amintirilor, povestirilor si fotografiilor de familie sa aflu cum au trait inaintasii mei, cum au trecut peste greutati. Am facut bine sau nu...nu stiu.Tot ce stiu e ca au rezultat alte lacrimi .
  Printre metafore, lacrimi si fire am inceput sa cos o ie dupa un model de pe blogul Semne Cusute. A fost un drum lung, plin de incercari , o experienta terapeutica pentru minte si suflet.
 Aceasta e prima mea ie cusuta dupa modelul nr.5- Nordul Moldovei/ jud. Botosani :



luni, 13 octombrie 2014

Set de bijuterii in tatting realizat in cadrul concursului Rapsodii de toamna de pe forumul Hobby Handmade


miercuri, 11 iunie 2014

Set pentru brodat realizat cu ocazia schimbului aniversar de pe forumul Hobby Handmade.


Broderie punct in cruce, motive amestecate 


Surse: revista Point en croix, blogul Semne Cusute .